Istoria dezvoltării debitmetrelor

Încă din 1738, omul de știință elvețian Daniel Bernoulli a folosit metoda presiunii diferențiale pentru a măsura debitul de apă, bazată pe ceea ce este acum cunoscut sub numele de principiul lui Bernoulli. Mai târziu, italianul GB Venturi a investigat utilizarea tuburilor Venturi pentru măsurarea debitului și și-a publicat descoperirile în 1791.
În 1886, americanul Clemens Herschel a dezvoltat un dispozitiv practic pentru măsurarea debitului de apă bazat pe tubul Venturi.
De la începutul secolului până la mijlocul secolului XX, principiile de măsurare existente s-au maturizat; cercetătorii au început să privească dincolo de metodele tradiționale și s-au angajat pe noi căi de explorare.
Până în anii 1930, au apărut metode de măsurare a vitezelor de curgere a lichidelor și gazelor folosind unde sonore, deși au fost înregistrate puține progrese semnificative înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Abia în 1955 a fost introdus debitmetrul Maxson-care folosea metoda circulației acustice-pentru măsurarea debitului de combustibil pentru aviație.
Începând cu anii 1960, instrumentele de măsurare a debitului au început să evolueze spre o mai mare precizie și miniaturizare.
Odată cu progresul rapid al tehnologiei cu circuite integrate, debitmetrele cu ultrasunete care încorporează tehnologia cu buclă blocată de fază (PLL) au intrat în uz pe scară largă. Mai mult, aplicarea extinsă a microcalculatoarelor a îmbunătățit semnificativ capacitățile de măsurare a debitului; de exemplu, integrarea microcalculatoarelor în velocimetrele laser Doppler a permis procesarea semnalelor complexe.